BAC 2020: au fost depuse peste 1.600 de contestaţii în judeţul Neamţ
#Postat de Manuela Ursache on iulie 2, 2020
După afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat, în județul Neamț, au fost depuse 1.665 de contestații, potrivit ISJ Neamţ. Reamintim că anul acesta a fost înregistrată o singură medie de 10 (zece). Este vorba despre un elev de la Colegiul Naţional ,,Roman-Vodă” din municipiul Roman, specializarea filologie.
Din totalul celor 1665 de contestații, pe discipline au fost înregistrate următoarele: Limba și literatura română – profil real – 595; Limba și literatura română, profil umanist – 136; Istorie – 80; Matematică M_Mate-info – 91; Matematică M_st_nat – 48; Matematică M_tehnologic – 225; Matematica M_Pedagogic – 8; Anatomie și Fiziologie umană, genetică, și ecologie umană – 119; Biologie vegetală și animală – 76; Chimie anorganică – 4; Chimie organică – 3; Fizică tehnologic – 14; Fizică teoretic, vocațional – 17; Geografie, 97; Informatică – 33; Logică, argumentare și comunicare – 109; Psihologie – 4; Sociologie– 4; Economie – 2.
Soluționarea lucrărilor contestate va avea loc în perioada 01-04 iulie, rezultatele finale urmând a fi făcute publice duminică, 05 iulie.

Jurnal FM 