Axialul se va închide o zi
#Postat de Gianina Buftea on septembrie 12, 2024
Cunoscutul drum Axial, ce șerpuiește pe la poalele muntelui Ceahlău, de la Izvorul Muntelui și până în stațiunea Durău, se închide o zi, pentru a permite organizarea unor competiții sportive. DJ 155F, cunoscut sub numele de Axial, se va închide sâmbătă, 28 septembrie, pentru a se putea organiza Maratonul, Semimaratonul și Crosul Muntelui Ceahlău. Avizul pentru închiderea totală a acestui drum, pe distanța dintre km 12+000 – 32+000, a fost dat de către consilierii județeni în cadrul ședinței extraordinare a forului legislativ nemțean din data de 11 septembrie 2024, ca urmare a solicitării Direcției Județene pentru Sport și Tineret, în calitate de organizator al competițiilor sportive.
”Traseul va fi închis între orele 08.00 și 18.00, pentru ca participanții și susținătorii competiției să fie protejați și acțiunea în ansamblu să se desfășoare în condiții de securitate și siguranță. Pentru evitarea pătrunderii în sectorul de drum județean care va fi închis circulației publice, din intersecția DN 15B cu DJ 155F, în localitatea Bistricioara, circulația spre Bicaz se va desfășura pe relația DN 15B Bistricioara – Poiana Teiului, DN 15 Poiana Teiului – Bicaz. Circulația vehiculelor pe rutele ocolitoare va fi asigurată prin semnalizare corespunzătoare și dirijare de către reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniu”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Neamț.