Current track

Title

Artist


Avertizări de cod GALBEN și PORTOCALIU pentru județul Neamț

#Postat de on octombrie 13, 2020

Meteorologii au emis marți, 13 octombrie, avertizări de COD PORTOCALIU şi GALBEN de vreme severă pentru judeţul Neamţ. Avertizările sunt valabile până diseară, la ora 21:00.

COD GALBEN

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

,,În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 90…100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…85 km/h. În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Notă: Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte”, potrivit ANM.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului

Conform sursei citate, în intervalul menționat, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120…130 km/h.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *