Current track

Title

Artist


Avertizare de la Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui

#Postat de on noiembrie 20, 2018

În contextul avertizărilor meteorologice de ninsori și viscol emise, pentru zilele următoare, de către Administraţia Naţională de Meteorologie, recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă.

Dacă este necesar să conduceţi în aceste zile, plănuiţi deplasarea din timp. Recomandăm celor care urmează să pornească la drum să se intereseze dinainte în privinţa stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Nu consumaţi alcool!

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să folosească centura de siguranţă!

De asemenea, este necesar să păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă! (G.S.)

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *