Current track

Title

Artist


Avertisment îngrijorător: „Criza refugiaților abia acum începe. În primul val au fost oamenii înstăriți, urmează greul, clasa mijlocie”

#Postat de on martie 18, 2022

Un europarlamentar UDMR atrage atenția că adevărata criză a refugiaților din Ucraina s-ar putea manifesta în viitorul apropiat, dacă nu se găsește o cale de stopare a războiului și, implicit, a exodului. Vincze Lorant spune că milioanele de ucraineni care au părăsit în primul val țara au fost, în general, cei înstăriți și cei cu profesii bine plătite și căutate, care se pot descurca oriunde în lume, dar urmează valul celor mai puțini capabili să se descurce fără ajutor.

„Majoritatea celor care tranzitează vin cu maşinile, nici nu opresc, ci pleacă spre Occident. (…) Este un flux continuu, un circuit foarte bine organizat. Dar eu cred că suntem la început. Primul val au fost oamenii înstăriţi, cu maşini bune, cu bani, care aveau o destinaţie precisă. Acum cred că vine clasa mijlocie, oameni care totuşi au posibilităţi, dar au trebuit să-şi împacheteze întreaga viaţă într-o singură valiză, iar greul de-abia urmează”, a arătat eurodeputatul, într-o declarație pentru Agerpres.

Vincze Lorant a subliniat că unii primari din Ucraina, din zona de graniţă, susţin că ar mai fi cam o jumătate de milion de refugiaţi acolo, nefiind toţi înregistraţi, care ar putea să treacă frontiera în cazul extinderii conflictului armat. Mai multe pe realitatea.net.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *