Current track

Title

Artist


Autor: Florin Craciun

Page: 34

58 de controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor și protecției civile, la obiective de investiții, operatori economici și instituții din zona de competență și amenzi de peste o jumătate de million de lei. Acesta este bilanțul activităților desfășurate pe linia apărării împotriva incendiilor, în luna iulie, de către specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații […]

În această perioadă, copiii și tinerii aflați în vacanță participă la ateliere organizate de polițiști, în cadrul școlilor de vară de la parohiile din județul Bacău. Astfel, în această săptămână, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cei ai Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului […]

Violenţa în mediul şcolar, folosirea responsabilă a rețelelor de socializare şi consecințele unui comportament antisocial au fost doar câteva dintre subiectele discutate de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău care continuă activitățile în cadrul campaniei preventiv- educative „Vacanţă în siguranţă!”. În cursul acestei săptămâni, jandarmii băcăuani s-au întâlnit cu copiii aflați la Școala […]

Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” al Județulul Bacău anunță că au început înscrierile pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne – 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭-𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒.  Pentru învăţământul superior (ofițeri) sunt alocate 22 de locuri, astfel: • Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” (4 […]

Palatul Administrativ, clădirea emblematică a județului Bacău, va intra într-un amplu proces de renovare și reabilitare integrală realizat cu finanțare europeană, asigurată prin Planul Național de Redresare şi Reziliență. Potrivit contractului, valoarea totală a finanțării se ridică la 6,4 milioane euro (fără TVA).  Contractul între Instituția Prefectului județ Bacău și asocierea formată din CONCELEX SRL-CONCELEX […]

Peste 120 de voluntari din întreaga țară, dar și din Republica Moldova, participă, în aceste zile, la cea de-a VIII-a ediție a Taberei Internaționale de Pregătire și Intervenție în Caz de Dezastre de la Comănești. Dacă până anul trecut, acest eveniment s-a adresat exclusiv voluntarilor de Cruce Roșie, de data aceasta tabăra a fost organizată […]

Rezultat de excepție obținut de Mihaela Valentina Cambei la Jocurile Olimpice de la Paris. Aflată la prima participare la o competiție olimpică, sportiva legitimată la CSM Onești a câștigat medalia de argint, cu un total de 205 kg, la doar un kg diferență de aurul olimpic! Astfel, după medalia de bronz de la Jocurile Olimpice […]

În perioada 5 – 11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele […]

După soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, la nivelul județului Bacău, este de 79,3% (peste rata națională care este 76,5%), în creștere cu 3,8%, comparativ cu rezultatele inițiale, când rata a fost de 75,5%, informează Inspectoratul Școlar Județean Bacău.  Astfel, după rezolvarea celor 36 de […]

Un nou echipament medical, unic în județul Bacău și printre puținele din țară, a fost instalat și se află în probe la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Este vorba despre un sistem robotizat pentru redobândirea mobilității membrelor inferioare (robotizat cu inteligență artificială integrată), unic în județul Bacău și la nivelul instituțiilor sanitare publice […]