Current track

Title

Artist


149 de candidați din județul Bacău au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar

#Postat de on august 6, 2024

După soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, la nivelul județului Bacău, este de 79,3% (peste rata națională care este 76,5%), în creștere cu 3,8%, comparativ cu rezultatele inițiale, când rata a fost de 75,5%, informează Inspectoratul Școlar Județean Bacău. 

Astfel, după rezolvarea celor 36 de contestații depuse la proba scrisă, 149 candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, au fost declarați promovați 142 de candidați.

Reamintim că, la nivelul județului Bacău, în această sesiune a examenului de Definitivat au fost prezenți la proba scrisă, care a avut loc în data de 24 iulie, 192 candidați, din totalul de 202 cu dosare validate, ceea ce înseamnă o rată de participare de 95,1% (mai mare decât rata la nivel național care este de 94,4%). Dintre aceștia, 4 candidați s-au retras în timpul susțineri lucrării, din motive personale, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă în centru de examen, organizat anul acesta la Colegiul „N.V.Karpen” Bacău, și nicio lucrare nu a fost anulată în centrul de evaluare. Toate lucrările au fost evaluate/reevaluate digitalizat.

După afișarea rezultatelor finale, rămâne tot un singur candidat, din județul Bacău, care a obținut la proba scrisă nota 10 (zece), pe disciplina Biologie, iar 22 de candidați au medii de promovare între 9,50 și 9,99. Cu medii sub limita de 8 (opt), deci declarați nepromovați la acest examen, sunt 39 de candidați (față de 46 câți au fost înainte de contestații).

Până pe 26 august, toate aceste rezultate ale examenului de Definitivat 2023 vor fi validate prin ordin al ministrului Educației.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin obținerea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Acest examen poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu inclusiv pentru obținerea gradelor didactice.

 Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii. Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar fără taxă de cel mult 3 ori.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *