Aurel Gurghianu, poet și traducător român

Aurel Gurghianu, (n. 11 mai 1924, Iclănzel, jud. Mureș – d. 28 septembrie 1987, Cluj-Napoca), a fost un poet și traducător român, asociat cu cercul literar al revistei Steaua din Cluj, Aurel Gurghianu a fost una dintre vocile semnificative ale poeziei ardelene postbelice, remarcându-se printr-un traseu literar complex, de la ruralismul convențional la modernismul urban și expresionist.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Gurghianu#/media/Fișier:Aurel_Gurghianu_(3).jpg

Fiul unor țărani, Rozalia (n. Oltean) și George Gurghianu, a urmat Școala Normală din Blaj, pe care a absolvit-o în 1945. Timp de trei ani a lucrat ca învățător în satul natal, iar între 1948 și 1952 a urmat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. Din 1959 și până la sfârșitul vieții a fost redactor-șef adjunct al revistei Steaua, fiind o voce importantă în eforturile de reintroducere a criteriului estetic în critica literară și în susținerea lirismului într-o perioadă marcată de constrângeri ideologice.

A debutat în 1949 cu poezie în suplimentul literar al ziarului Lupta Ardealului, iar editorial în 1954 cu volumul Drumuri. Primele sale volume poartă amprenta unui ruralism convențional, apropiat de influențele sămănătoriste și ale proletcultismului timpuriu. Versurile evocă natura într-o manieră bucolică, uneori chiar prețioasă, dar semnalează treptat o căutare a propriei voci poetice.

Punctul de cotitură în creația lui Gurghianu îl reprezintă volumele Poarta cu săgeți și Temperatura cuvintelor (1972), distinse cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj. Acestea marchează tranziția spre un univers urban, interiorizat, unde natura devine un spațiu neliniștitor, iar orașul capătă o aură aproape onirică. Imaginarul său este marcat de tensiuni, solitudine și reverii nocturne, cu accente expresioniste și o retorică ludică ori fantastică.

Poezia sa se distinge prin imagini insolite și rafinate, adesea halucinante sau grotesc-metaforice, în care obiectele cotidiene capătă viață, iar realitatea este transfigurată într-un spațiu bizar, abstract sau absurd. Gurghianu îmbină un limbaj poetic sofisticat, cu influențe livrești și lexic urbanizat, cu o lirică de adâncă interiorizare și reflecție.

Opera poetică (selecție)

• Drumuri (1954)
• Zilele care cântă (1957)
• Liniștea creației (1962)
• Biografii sentimentale (1965)
• Strada vântului (1968)
• Ascult strada (1969)
• Poarta cu săgeți (1972)
• Temperatura cuvintelor (1972)
• Curenții de seară (1976)
• Terasa și alte confesiuni (1978)
• Orele și umbra (1980)
• Carnet (1981)
• Numărați caii amurgului (1982)
• Diagnosticul străzii (1985)
• Anotimpurile cetății (1988)
• Călărețul din somn (antologie, 1991, cu prefață de Petru Poantă și postfață de Gheorghe Grigurcu)
• Strofe prin timp (1991)
• Mistuitoarele ruguri (2000, ediție îngrijită de Cornelia Gurghianu)

Traduceri

• Kostas Varnalis – Versuri (1969).