Current track

Title

Artist


Atenție la colindători, nu toți sunt ce par!

#Postat de on decembrie 14, 2023

Falși colindători din județul Bacău au fost amendați de polițiștii locali pietreni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, toți dintr-o comună din județul Bacău au fost sancționați contravențional pentru încălcarea Legii 61/1991, după ce au fost identificați în centrul municipiului Piatra Neamț, ”colindând” cu o boxă portabilă, cu volumul dat la maxim. Indivizii se plimbau printre blocuri deranjând liniștea publică.

”Locatarii din zonă au sesizat prezența ”colindătorilor” de ocazie în Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț. Cele patru persoane au fost depistate de către polițiștii locali de ordine publică după care au fost conduse la sediul instituției, iar în urma identificării au fost sancționate contravențional cu câte 200 lei, respectiv 500 lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin zgomote (art. 2, pct. 25 din Legea 61/1991). Mai mult, unul dintre cei sancționați s-a dovedit a fi un recidivist, individul executând în trecut o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Așadar, recomandăm cetățenilor să fie atenți la colindătorii de ocazie și să-și ia toate măsurile de precauție în această perioadă, astfel încât să nu fie victimele unor incidente neplăcute”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Piatra Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *