Aripi frânte
#Postat de JurnalFM on februarie 5, 2023
Un tânăr de 19 ani, din Podoleni, s-a sinucis în propria casă. Bunicul său a anunțat oamenii legii cu privire la faptul că l-a găsit pe nepotul său decedat. ”Tânărul în cauză, în vârstă de 19 ani, din Podoleni, ar fi fost găsit spânzurat de o grindă a imobilului în care locuia. În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. Corpul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului
.
Jurnal FM 