Antoine Lavoisier, chimist francez

Antoine Lavoisier, născut la 26 august 1743 în Paris, Franța, și decedat la 8 mai 1794 în același oraș, a fost un chimist francez de renume și o figură centrală în revoluția chimică din secolul al XVIII-lea. El a dezvoltat o teorie experimentală privind reactivitatea chimică a oxigenului și a contribuit la crearea sistemului modern de denumire a substanțelor chimice. Pe lângă activitatea sa științifică, Lavoisier a avut un rol important ca finanțator și administrator public înainte de Revoluția Franceză, fiind executat în timpul Terorii, alături de alți finanțatori.

Chimia pe care Lavoisier a studiat-o ca student nu era cunoscută pentru claritatea conceptuală sau rigoarea teoretică. Deși scrierile chimice conțineau multe informații despre substanțele studiate, nu exista un consens clar asupra compoziției elementelor chimice sau a explicațiilor privind modificările acestora. Mulți filosofi naturali încă susțineau că cele patru elemente ale filosofiei naturale grecești — pământul, aerul, focul și apa — erau substanțele primare ale întregii materii. Chimiști precum Lavoisier și-au concentrat atenția asupra analizei „amestecurilor” (adică, compușilor), cum ar fi sărurile care se formează atunci când acizii se combină cu alcalii. Ei sperau că, identificând mai întâi proprietățile substanțelor simple, vor putea construi teorii pentru a explica proprietățile compușilor.

Anterior, se credea că elementele se deosebesc prin anumite proprietăți fizice: apa și pământul erau incompresibile, aerul putea fi expandat și comprimat, în timp ce focul nu putea fi nici conținut, nici măsurat. În anii 1720, clericul englez și filosoful natural Stephen Hales a demonstrat că aerul atmosferic își pierde „elasticitatea” odată ce devine „fixat” în solide și lichide. Hales a sugerat că aerul ar putea fi, de fapt, un vapor asemănător aburului, iar elasticitatea sa, în loc să fie o proprietate esențială a elementului, ar fi creată de căldură. Experimentele lui Hales au marcat un pas important în studiul experimental al aerului sau al gazelor specifice, un domeniu care a devenit cunoscut sub numele de chimie pneumatică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antoine_Lavoisier#/media/Fi%C8%99ier:David_-Portrait_of_Monsieur_Lavoisier(cropped).jpg

În anii 1750, chimistul scoțian Joseph Black a demonstrat experimental că aerul fixat în anumite reacții chimice este diferit de aerul obișnuit. Black a investigat de ce varul stins (oxid de calciu hidratat) este neutralizat atunci când este expus la atmosferă și a descoperit că acesta absoarbe doar o componentă a aerului, dioxidul de carbon, pe care l-a numit „aer fix”. Lucrarea lui Black a marcat începutul eforturilor de investigare a diferitelor tipuri de aer distincte din punct de vedere chimic, un domeniu care a cunoscut o dezvoltare rapidă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Astfel, chimia pneumatică era un domeniu de cercetare activ în momentul în care Lavoisier a devenit interesat de problemele legate de aer, cum ar fi fenomenele de ardere, respirație și calcinare (transformarea metalelor în pulberi [calci], cum ar fi ruginirea fierului).

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Antoine-Lavoisier