ANM: Cum va fi vremea până la sfârșitul acestei luni
#Postat de ASM Agency on iulie 15, 2019
ANM: Cum va fi vremea până la sfârșitul acestei luni
Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a evoluției valorilor termice valabilă până la data de 28 iulie. În a doua săptămână vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării.
ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 15 – 28 IULIE 2019
MOLDOVA
Vremea, răcoroasă în primele zile, cu media maximelor între 21 şi 28 de grade şi a minimelor între 11 şi 14 grade, se va încălzi treptat, astfel încât în weekend se vor atinge în medie 28 – 31 de grade, ziua, şi 15 – 17 grade, noaptea. A doua săptămână de prognoză nu va aduce schimbări semnificative sub acest aspect, iar maximele vor fi în medie de 29 – 30 de grade, în timp ce minimele ajung la 16 – 17 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în 15 şi 16 iulie, dar şi în intervalul 23 – 28 iulie.
LA MUNTE
În prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi treptat. Temperaturile maxime vor avea valori medii de 12 – 14 grade în primele zile şi vor ajunge la 19 – 20 de grade în week-end, în timp ce minimele vor urca de la 6 la 12 grade. În a doua săptămână se va răci uşor, dar valorile termice se vor menţine în jurul celor caracteristice perioadei.
Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare după-amiază, dar pe arii mai extinse în zilele de 15 şi 16 iulie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, transmit cei de la ANM.