Current track

Title

Artist


Anca, ursoaica salvată de la Zoo Neamț se bucură de o viață frumoasă după 25 de ani în captivitate

#Postat de on aprilie 10, 2019

Anca, ursoaica salvată de la Zoo Neamț se bucură de o viață frumoasă  după 25 de ani în captivitate.

O viață petrecută în spatele zăbrelelor și a pardoselii de ciment. Pentru Anca, ursoaica de la Grădina Zoologică Piatra Neamț șansa a venit din partea unor oameni cu suflet. Anca a fost născută în captivitate, la un circ.

 

Se pare că, la un moment dat ea și sora ei, Ina (aflată din anul 2014 la Sanctuarul Libearty) și-ar fi atacat dresorul. Apoi au fost vândute Grădinii Zoologice din Piatra Neamț.

“Pentru Anca, Asociația Milioane de Prieteni s-a luptat aproape 10 ani, iar preluarea ei a fost un vis pe care nu am crezut că vom reuși să îl împlinim vreodată, din cauza încăpățânării celor ce au avut-o în proprietate! Ea a locuit la Grădina Zoologică din Piatra Neamț, timp de peste 25 de ani. Stătea într-o cușcă mică și mizerabilă și avea doar uneori voie să iasă de acolo într-un spațiu cu iarbă, care se afla însă pe o pantă deosebit de abruptă” scriu cei de la Libearty-Bear Sanctuary pe pagina personală.

În această primăvară, frumoasa ursoaică Anca poate fi admirată cum descoperă, după atâția ani, frumusețea vieții în habitatul natural. A început să caute insecte în pământ, muguri de arbori și iarbă proaspătă. Pentru orice urs din sălbăticie, toate acestea constituie o sursă de hrană importantă datorită proteinelor pe care le conțin. Pentru ursoaica Anca sunt primii pași către o viață normală.

 

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *