Anatol Vieru, compozitor român de origine evreiască, pedagog, muzicolog și teoretician

Anatol Vieru, (8 iunie 1926, Iași – 8 octombrie 1998, București), a fost un compozitor român de origine evreiască, pedagog, muzicolog și teoretician important al muzicii clasice românești din secolul XX.

Anatol Vieru a studiat muzicologia și compoziția la Conservatorul de Muzică din București între 1946 și 1949, avându-i ca profesori pe Leon Klepper, Paul Constantinescu și Constantin Silvestri. A continuat perfecționarea artistică la Conservatorul din Moscova (1951–1954), sub îndrumarea celebrului compozitor armean Aram Haciaturian.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/background-music-nuts-sheet-music-1797455

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anatol_Vieru#/media/Fișier:Anatol-vieru.jpg

În 1978, și-a susținut teza de doctorat în muzicologie la Cluj, cu lucrarea „De la moduri, spre un model al gândirii muzicale intervalice”.

A fost profesor la Conservatorul din București, mai întâi la catedra de orchestrație, apoi la cea de compoziție, parcurgând toate treptele universitare. A susținut, de asemenea, cursuri și conferințe în universități din SUA, Canada, Israel, Elveția și alte țări.

Anatol Vieru a compus peste 120 de lucrări muzicale din toate genurile: simfonii, cvartete, concerte, muzică de cameră, corală, de film și operă.
Printre cele mai cunoscute creații se numără:

Simfonii

• Nr. 1 – „Oda tăcerii” (1967)
• Nr. 3 – „La un cutremur” (1978)
• Nr. 5 – Mihai Eminescu (1984–1985)
• Nr. 6 – „Exodus” (1989)
• Nr. 7 – „Anul soarelui calm” (1992–1993).

Cvartete de coarde

A scris opt cvartete, dintre care notabil este Cvartetul nr. 3 pentru soprană și coarde (1973).

Muzică de film

A semnat coloanele sonore pentru filme precum:

• Gelozia, bat-o vina! (1954)
• Felix și Otilia (1972)
• 100 de lei (1973 – versiunea necenzurată)
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Iacob (1988).

Muzică corală și vocal-simfonică

• Miorița (oratoriu, 1957)
• Cantata anilor lumină (1960, versuri de Nina Cassian)
• Fratele cel sărac (1993, pe text de Ion Neculce)
• În marea apusului (1998).

Opere

• Iona (după Marin Sorescu)
• Praznicul calicilor (după Mihail Sorbul)
• Ultimele zile, ultimele ore (după Pușkin și Bulgakov)
• Telegrame – teme și variațiuni (după I.L. Caragiale).

Activitate muzicologică

Vieru a fost și un important teoretician al muzicii, autor al unor lucrări de referință, precum:

• „Cartea Modurilor”
• „Cuvinte despre sunete”.

Premii și distincții

• Premiul de compoziție George Enescu (1946)
• Premiul Reine Marie-José (1962, Geneva)
• Premiul Fundației Koussevitzky (1966, Washington)
• Premiul Academiei Române (1967)
• Premiul Herder (1986) – pentru întreaga activitate
• Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1996)

Distincții de stat

• Medalia „A cincea aniversare a RPR” (1952)
• Ordinul Muncii, clasa a III-a (1959).