Amenzi pentru acoperișurile și fațadele deteriorate ale blocurilor
#Postat de JurnalFM on martie 3, 2023
Poliția Locală Piatra Neamț a reluat campania de informare a asociațiilor de proprietari cu privire la obligativitatea efectuării reparațiilor la acoperișurile și fațadele blocurilor pe care le administrează. În ultimele două săptămâni, 40 de președinți și administratori de asociații de proprietari precum și proprietari ai unor imobile aflate în stare de degradare au fost informați în scris, despre prevederile legii privind ”administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune”.
Polițiștii locali aduc în atenția pietrenilor, evenimentele înregistrate în urma vântului puternic din perioada 20 – 24.02.2023, iar pentru neluarea măsurilor de reparare sau refacere a acoperișurilor și fațadelor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, la tot atâtea asociații de proprietari.
”De asemenea, proprietarii de apartamente din condominii trebuie să înțeleagă că potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, absolut toți proprietarii trebuie să contribuie la reparațiile părților comune dintr-un condominiu, cum sunt acoperișurile ori fațadele și nu doar cei care locuiesc la ultimele etaje. Fondurile pentru reparații, cu destinație strict pentru realizarea unor astfel de lucrări se constituie la nivelul fiecărei asociații și la aceste fonduri contribuie toți proprietarii unui condominiu”, a declarat Eugen Pancu, director Poliția Locală Piatra Neamț.
Este bine de știut, că pentru înlocuirea acoperișului, trebuie să vă adresați Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Piatra Neamt pentru eliberarea autorizației de construire în acest sens, doar lucrările de reparații fiind exceptate de la autorizare. ”Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei de proprietari, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz”, prevede legislația.