Amendat cu 2.000 lei pentru că a aruncat gunoaie pe malul râului Bistrița
#Postat de Antoniu Lovin on septembrie 30, 2021
Poliția locală din Piatra-Neamț manifestă toleranță zero față de cei care încalcă prevederile legale și depozitează deșeuri în alte locuri decât în cele special amenajate! A aflat acest lucru și un pietrean pe care l-a costat scump decizia de a arunca reziduri provenite din amenajarea unei locuințe, pe malul râului Bistrița.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, după ce polițiștii locali responsabili de zonă au reușit să-l identifice în baza unor documente aruncate printre sacii cu moloz, cărămidă și resturi de mobilier uzat.

”Menționăm că în perioada 23.09.2021 – 29.09.2021 au mai fost aplicate alte 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, pentru încălcarea H.C.L. 228/2021, art. 2, lit. ”a” – Regulament privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț. Reamintim că potrivit art. 2, lit. ”a”, ”este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, lacurilor, lângă/pe/sprijinite de europubele, sheltere, coșuri de gunoi sau alte recipiente de colectare a gunoiului, în alte locuri publice, a gunoiaelor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, gunoi de grajd, obiecte uzate (ex. electrocasnice, obiecte de mobilier, produse textile, etc.)”, transmite Poliția locală Piatra-Neamț.
Jurnal FM 