Current track

Title

Artist


AMBULANȚA “ BUNICĂ” DE LA MURGENI SE PENSIONEAZĂ. AU VENIT AUTOSPECIALELE NOI

#Postat de on decembrie 16, 2018

După îndelungi așteptări Serviciul de Ambulanță Vaslui a primit vineri ,14 decembrie, în urma repartiției de la București, șapte ambulanțe noi Renault Master.

Acestea sunt de tip B1/2 (adică pentru echipaje cu asistent medical, dar la nevoie pot lucra și cu medic), au tractiune 4×2 și au o dotare medicală corespunzătoare acordării asistenței medicale de urgență.

Ele vor fi repartizate în mod echitabil atât la stația centrală cât și în substatiile județului astfel încât toți cetățenii să beneficieze de ele. Urmează în cel mai scurt timp să finalizarea asigurărilor CASCO pentru ele precum și instructajul personalului medical pentru folosirea aparaturii din dotarea lor. Se speră ca până la finalul anului să intre în folosință.

 

Acesta este un prim lot, urmând ca pe parcursul anului viitor să mai fie alocate județului Vaslui încă 11 ambulanțe, astfel încât la sfarsitul lui 2019 tot parcul auto să fie înnoit.

“Era și timpul, având în vedere că ultimele ambulanțe au venit la Vaslui în 2015 iar de atunci au ajuns la 400.000 km rulaj și un rând de motoare schimbat, iar cea mai veche ambulanță are peste 1 milion de km la bord și încă mai lucrează, momentan, în substatia Murgeni. Având în vedere că pe lângă ambulanțe noi, luna aceasta personalul medical a primit și noul model de echipament putem spune că Moș Crăciun a fost darnic cu SAJ Vaslui iar nouă nu ne rămâne decât să dovedim că suntem mai bine pregătiți profesional de la o zi la alta, tot timpul în folosul pacienților județului nostru” au declarat reprezentanții SAJ Vaslui.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *