Current track

Title

Artist


Alte 80 bilete de tratament pentru nemțeni

#Postat de on mai 23, 2023

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au anunțat că nemțenilor le-au revenit alte 80 de bilete de tratament, fiind a șaptea serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 07-09 iunie 2023. Biletele sunt pentru stațiunile: Covasna, Amara, Bălțătești, Buziaș, Lacu Sărat, Sărata Monteoru, 1Mai – Oradea, Târgu Ocna, Mangalia, Neptun, Sovata, Techirghiol, Pucioasa și Nicolina.

Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției https://www.pensiineamt.ro/bilete-de-tratament/ Ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00. Reamintim ca pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii, cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada în care se solicita sejurul, doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr.1 la Criterii (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului”, a precizat Oana Fodor, purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Neamț.

Până la această dată au fost depuse 4.577 cereri de tratament balnear pentru anul 2023, fiind valorificat, pentru primele șase serii de tratament balnear, un număr de 329 bilete de tratament.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *