Current track

Title

Artist


Alte 170 de bilete în stațiunile balneare românești

#Postat de on iulie 7, 2023

Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a zecea serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 25 – 27 iulie 2023, s-a realizat alocarea automata a 171 bilete de tratament balnear în următoarele stațiuni: Covasna, Căciulata, Călimănești,  Amara, Bălțătești, Buziaș, Lacu Sărat, Eforie Nord, Felix, Govora, Geoagiu, Herculane, Sângeorz, Slănic Moldova, Sovata, 1Mai – Oradea, Olănești, Târgu Ocna, Saturn, Mangalia, Neptun, Tușnad, Pucioasa, Nicolina și Vatra Dornei.

”Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției https://www.pensiineamt.ro/bilete-de-tratament/ Ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00. Reamintim ca pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii, cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada în care se solicita sejurul, doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr.1 la Criterii (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului”, a precizat Oana Fodor, purtător de cuvânt C.J.P. Neamț.

Până la această dată sunt depuse 5.273 cereri de tratament balnear pentru anul 2023, fiind valorificat un număr de 947 bilete de tratament.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *