ACUM. Altă tragedie. Incendiu la Spitalul ”Matei Balș”. Patru pacienți morți. 100 de bolnavi evacuați
#Postat de Antoniu Lovin on ianuarie 29, 2021
Astăzi dimineață cu puțin după ora 5.00 a avut loc un incendiu la Spitalul ,,Matei Balș” din București. Flăcările au pornit cel mai probabil de la parterul clădirii. 80 de pacienți covid au fost evacuați de la parter și etajul 1, din fericire înainte de a fi răniți. Alți 20 de pacienți au reușit să iasă singuri la începutul incendiului. Focul s-a manifestat la parter în cel putin cel puțin cinci saloane, apoi s-a extins spre casa scărilor. Pompierii intervin cu zeci autospeciale și echipaje SMURD și se pare că au reușit să stingă flăcările. Pacienții evacuați au fost duși îm camera de gardă unde sunt evaluați de medici. Important este acum să fie găsite locuri pentru cei 80 de pacienți în spitalele suport covid din București, care și așa sunt foarte aglomerate.
Există și trei pacienți decedați, carbonizați în incendiu, iar un alt pacient este resuscitat.

Aproape toate resursele, pompieri și ambulan.e, din București sunt folosite la această intervenție de proporții.
Vom reveni cu amanunte
Jurnal FM 