Alexe Procopovici, lingvist și filolog român

Alexe Procopovici (14 martie 1884, Cernăuți – 22 iunie 1946, Cluj) a fost un lingvist și filolog român, recunoscut pentru contribuțiile sale la studiul limbii și literaturii române.

După absolvirea Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, Procopovici a urmat Facultatea de Litere din același oraș, avându-l ca profesor pe Sextil Pușcariu. Între 1906 și 1919 a fost profesor la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți, cu un an petrecut la Liceul din Siret. În 1919 devine agregat la Catedra de limba și literatura română a Universității din Cernăuți și susține doctoratul în același an. Tot atunci este ales membru corespondent al Academiei Române, la recomandarea lui Pușcariu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexe_Procopovici#/media/Fișier:Alexe_Procopovici.jpg

Colaborarea cu Pușcariu include și publicarea, în 1914, a Cazaniei a II-a a lui Coresi (1581), una dintre primele ediții critice din România. În 1938 devine profesor titular la Universitatea din Cluj și, din 1940, succede lui Pușcariu la Catedra de limba română și dialectele ei, precum și la conducerea Muzeului Limbii Române.

Procopovici a publicat studii de fonetică, fonologie, lingvistică generală, gramatică și filologie în revistele „Revista filologică” (pe care a întemeiat-o), „Făt-Frumos” și „Dacoromania”. În 1932 publică o ediție a Cronicii lui Ion Neculce, reeditată ulterior în 1936 și 1942.

Printre lucrările sale publicate se numără:

• Introducere în studiul literaturii vechi (1922)
• Mic tratat de lingvistică generală (1930)

Recunoaștere și premii

• Membru corespondent al Academiei Române (1919)
• Premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1930)

În 1945 a fost internat câteva luni de regimul comunist în Lagărul de la Târgu Jiu, unde s-a îmbolnăvit. A rămas cunoscut ca un cercetător meticulos, pasionat de problemele filologice și dedicat muncii științifice.