Alexandru Proca, fizician român

Alexandru Proca (n. 16 octombrie 1897, București, România – d. 13 decembrie 1955, Paris, Franța) a fost un fizician român, naturalizat francez, membru post-mortem al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Proca#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Proca.jpg

Alexandru Proca s-a născut pe 16 octombrie 1897, la București, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, implicat în construcția Gării de Sud din Ploiești. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr, pe care l-a absolvit în 1915. Deși a studiat la secția reală, la finalizarea liceului vorbea fluent franceza, engleza și germana. În același an, s-a înscris la Facultatea de Științe, secția matematică, dar, din cauza izbucnirii războiului, a urmat doar anul I.

Mobilizat în 1917, a urmat Școala de ofițeri de rezervă de la Iași, fiind ulterior trimis pe front ca sublocotenent de geniu. A luptat până în iunie 1918, când a fost lăsat la vatră. După război, a reluat studiile la Școala Națională de Poduri și Șosele, care s-a transformat în Școala Politehnică, unde s-a înscris la secția de Electromecanică, remarcându-se prin inteligența sa sclipitoare și viziunea asupra fenomenelor tehnice.

În 1920, a efectuat o vizită de două luni la fabrica de locomotive Baldwin din Philadelphia, SUA, unde, printr-un raport detaliat, a convins guvernul României să achiziționeze câteva mașini electrice.

Încă din liceu, Proca a fost atras de matematică, colaborând cu Gazeta Matematică. Ca student, a lucrat cu profesorii Tudor Tănăsescu și E. Abason la realizarea Buletinului de matematică și fizică pură și aplicată, unde a susținut conferințe despre teoria relativității, recent popularizată de Einstein.

Activitatea sa de inginer a început în 1922 la Societatea Electrică din Câmpina, unde a introdus echipamente electrice pentru utilajele petroliere și miniere. Rezultatele acestui demers au fost prezentate în lucrarea „Întrebuințarea electricității în industria petrolului”, publicată în 1924.

În 1925, Proca a fost trimis la Universitatea din Sorbona, unde a absolvit în 1928, cu note foarte mari. După obținerea licenței, a fost angajat la Institutul Radiului, condus de celebra Marie Curie, care aprecia foarte mult contribuțiile sale.

În perioada în care se înființa Institutul de Matematică „Henri Poincaré”, Proca a fost încurajat de Curie să se angajeze acolo. Aici a lucrat la teza sa de doctorat, care îmbina teoria relativității cu teoria electronului. În 1929, a avut ocazia să discute cu Albert Einstein, stabilind o legătură importantă cu marii fizicieni ai vremii.

În 1933, Proca a obținut titlul de doctor în fizică, demonstrând existența unor particule subatomice denumite mesoni. Deși a realizat aceste descoperiri înaintea altora, recunoașterea internațională a venit mai târziu, când Hideki Yukawa a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949, deși Proca a fost cel care a formulat conceptele fundamentale ale mesonilor.

Între 1943 și 1953, a predat fizică teoretică la Universitatea din Porto, Portugalia. De-a lungul vieții, a suferit din cauza invidiei colegilor și a nedreptăților profesionale, ceea ce i-a afectat sănătatea. În 1953, a fost diagnosticat cu cancer la gât și a continuat să scrie până în ultima parte a vieții, cu ultimul său articol publicat pe 18 octombrie 1955. A decedat pe 13 decembrie 1955, la vârsta de 58 de ani. În 1990, a fost ales post mortem membru de onoare al Academiei Române.

Sursa: https://www.scientia.ro/biografii/6187-alexandru-proca-contributii-la-fizica-teoretica.html