Alexandru D. Macedonski, general și om politic român

Alexandru Dimitrie Macedonski (n. 22 decembrie 1816, București, Țara Românească – d. 24 septembrie 1869) a fost general și om politic român, cunoscut și ca tată al poetului Alexandru Macedonski.
S-a născut în familia lui Dimitrie Macedonski și a soției sale, Zoe (n. Paznanski). În urma implicării tatălui său în mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu (1821), Alexandru a fost crescut o perioadă doar de mamă, până la revenirea lui Dimitrie Macedonski în București, în 1829, după pacea de la Adrianopol.

Generalul Alexandru D. Macedonski.

MAPN – http://www.mapn.ro/fotodb/ministrii/84_G

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:AlexandruMacedonski.jpg
• Creată: Dată necunoscută
• Încărcată: 17 februarie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_D._Macedonski#/media/Fișier:AlexandruMacedonski.jpg
Între 1831 și 1834 a urmat studii militare la Liceul Imperial din Herson, apoi și-a continuat pregătirea la Jitomir, în Rusia. Revenit în țară, a intrat în Regimentul I Infanterie din București. A fost avansat succesiv: praporcic în 1838, locotenent în 1843 și căpitan în 1849, după o perioadă de suspendare cauzată de poziția sa ostilă guvernului revoluționar de la 1848.
În 1848 s-a căsătorit cu Maria Fisența, provenită dintr-o familie boierească. Cuplul a avut patru copii: Ecaterina, Dimitrie, Alexandru și Vladimir.
Între 1850 și 1852 a tradus și publicat mai multe regulamente militare din limba rusă, destinate instruirii armatei române. În 1852 a fost înaintat la gradul de maior, iar în 1857 a devenit colonel și comandant de regiment. Activitatea sa a fost apreciată de domnitorii vremii, în special de Barbu Dimitrie Știrbei.
În contextul Unirii Principatelor, Alexandru D. Macedonski a avut o poziție oscilantă, fiind implicat în reprimarea manifestațiilor unioniste din ianuarie 1859. Ulterior însă, pentru atitudinea sa favorabilă unirii, a fost numit, la 4 mai 1859, primul general al Principatelor Române și șef al armatei. A ocupat și funcțiile de ministru de război, prim-adjutant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și șef al Statului Major.

Din cauza conflictelor cu domnitorul, a demisionat în 1859 și, ulterior, a fost trecut în rezervă. A mai deținut diverse funcții administrative și militare, însă tensiunile politice au dus la pensionarea sa definitivă în 1863.
Nemulțumit de marginalizarea sa, a publicat în 1868 articolul Sistema în armată în ziarul „Trompeta Carpaților”. A fost reintegrat în armată în ianuarie 1869, dar a decedat câteva luni mai târziu, la 24 septembrie 1869. A fost înmormântat cu onoruri militare la Biserica Cuțitul de Argint din București.