Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Alexandru Cernat, general al armatei române, şef al Statului Major General, om politic, deputat şi senator, ministru de război…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 25, 2024
Motto: „Fac apel la devotamentul şi curajul vostru, ca toţi să ne împlinim măreaţa datorie, ce ne impune iubirea de ţară şi drapel.” – General Alexandru Cernat
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, având în vedere că n-am mai prezentat cam demult la această rubrică vreo personalitate militară din istoria noastră, vă propun să vă aduceți aminte de un mare comandant român care a „marcat” pozitiv „traseul” campaniei trupelor noastre în războiul nației române pentru independență din anii 1877-1878. Personalitatea despre care este vorba este generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de Operaţii în timpul Războiului de independenţă de la 1877-1878. Alexandru Cernat a fost un important general al armatei române, şef al Statului Major General, ulterior ajuns om politic, deputat şi senator, ministru de război (trecut la cele veșnice la 8 decembrie 1893, la Nisa, în Franţa). Alexandru Cernat s-a născut, conform unei surse, în Vârlezi, judeţul Galaţi, la data de 28 ianuarie 1834. Dacă e să dăm crezare unei alte surse, Alexandru Cernat s-a născut la Galaţi, pe 17 ianuarie 1828, fiind ultimul fiu al lui Eustaţiu şi Teodosia Cernat. Bunicul din partea mamei a slujit la biserica Vovidenia şi a fost protopop al ţinutului Covurlui, în 1786 şi în perioada 1790-1824. Alexandru Cernat a făcut şcoala primară la Galaţi, apoi pe cea militară la Iaşi. A fost un elev silitor şi dedicat studiuluiși, din acest motiv, împreună cu alţi câţiva colegi, a fost desemnat să îl întâmpine pe domnitorul Alexandru Ghica, în momentul instalării acestuia pe tronul Moldovei. Un an mai târziu, a absolvit şcoala şi a intrat în „miliţia pământeană” cu rangul de cadet în Regimentul 4 infanterie din Iaşi. Pentru început, țin să vă amintesc parcursul său în „drumul” gradelor sale militare deţinute de-a lungul timpului: sergent – în anul 1851, sublocotenent-în1852, locotenent-în anul 1855, căpitan-în 1857,maior-în anul 1858, ulterior locotenent-colonel-în1863, colonel-în anul1866, general de brigadă-în1873, general de divizie- în anul1877 (a fost avansat la data de 1 decembrie 1877, pe câmpul de luptă, în timpul Războiului de Independenţă).
Firește că este necesar să vă prezint succint și parcursul funcțiilor sale militare ocupate de-a lungul timpului. Astfel, în linii mari, acestea au fost:
– diverse funcţii de comandă și stat major în organica Regimentului 4 Infanterie ( în perioada 1851-1863), ulterior la Regimentul 6 Infanterie (între anii 1863-1866);
– comandant al Regimentului 5 Infanterie, Iaşi (1866-1871);
– ofiţer în statul major al Diviziei 3 Teritoriale, Iaşi (1871-1873);
– comandant al Diviziei 3 Teritoriale, Iaşi (1873-1877);
– ministru de război (2 aprilie-19 august 1877, 17 martie-24 noiembrie 1878);
– comandantul Armatei Române de Operaţii (20 august 1877-17 martie 1878);
– şeful Marelui Cartier General (5 decembrie 1877-17 martie 1878);
– comandant al Diviziei 3 Infanterie (1878-1881);
– şeful Statului Major General (1881-1882);
– comandant al Corpului 2 Armată, Bucureşti (1883-1891);
În perioada cuprinsă între anii 1864-1888, generalul Cernat a fost ales deputat şi senator, din partea partidului liberal (de orientare radicală) al cărui membru a fost, în unele sesiuni fiind ales chiar vicepreşedinte al Senatului. La acea vreme, nu exista vreo inadvertență între statutul de militar și viața politică activă. Alexandru Cernat a fost trecut în retragere la data de 1 decembrie 1891. În perioada în care a fost ministru de război (2 aprilie-19 august1877; 19 martie-24 noiembrie1878) în guvernul condus de liberalul Ion C. Brătianu (1876-1888), alături de preşedintele Consiliului de Miniştri, a luat parte la toate acţiunile guvernului şi a condus toate lucrările administraţiei de război, pentru a organiza intrarea în campanie a armatei noastre, care era, practic, nepregătită. Ca şef al Statului Major General şi în calitate de ministru de război, el a contribuit substanţial și definitoriu la activitatea de reorganizare a armatei şi a sistemului naţional de apărare a ţării în perioada anilor 1879-1890, activitate care a inclus, printre altele, trecerea armatei la cadrul de pace după campania din Bulgaria (trecere materializată în anul 1879), la elaborarea şi aplicarea „Legii asupra organizării comandamentelor militare” (în anul 1882), a „Legii asupra administraţiei militare”, la adoptarea „Legii asupra serviciului de stat major” (în anul 1883) şi a „Regulamentului asupra serviciului de stat major”. Ca opere scrise, nu a excelat, pentru simplul fapt că n-a avut prea mult timp pentru aceasta. Totuși, a lăsat pentru posteritate cartea „Memorii. Campania 1877-1878”.
Merită menționat faptul că, în perioada imediat premergătoare declanşării Războiului de Independenţă, generalul Alexandru Cernat este numit, la data de 2 aprilie 1877, ministru de război. În Ordinul de zi dat cu ocazia numirii sale în această înaltă funcție pe care a deținut-o într-un moment dificil dar necesar al țării, generalul Alexandru Cernat declara: „Activitatea şi energia sunt mai necesare astăzi decât oricând, spre a se putea da o mai mare impulsie şi mai repede dezvoltare instrucţiei şi formării soldatului nostru, insuflându-i acea disciplină adevărat militară, care face pe om a merge cu abnegaţie până la sacrificiul vieţii sale.” La puțin timp după această numire, la data de 6 aprilie, pe baza propunerilor generalului Cernat, a fost decretată mobilizarea armatei și s-a trecut imediat la pregătirea armatei pentru război, în paralel cu acoperirea frontierei de sud a României şi respingerea atacurilor otomane începute și efectuate la nord de Dunăre, acţiuni începute la 26 aprilie atunci când „tunul românesc a bubuit la Calafat, nu însă cum bubuie de peste 200 de ani, numai la parade, ci şi ca să arate străinilor care ne încalcă drepturile, că nu permitem aceasta fără a protesta şi în scris şi cu tunul”, „…bateriile noastre, sub ordinele maiorului Popescu (comandant de divizion din Regimentul 1 Artilerie, viitor general, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 1 Armată din Craiova), ridică drapelul în semn de alarmă şi după ce lasă pe turci să tragă şase lovituri, (…), la a şaptea lovitură răspund bateriile locotenetului Dănescu şi bateria a 2-a a căpitanului Grămăticescu”, artileriştii devenind astfel primii vestitori ai independenţei. La data de 19 august 1877, generalul Cernat a fost numit comandant al Armatei Române de Operaţii din teatrul de operații de la sud de Dunăre, prilej cu care, prin Ordinul de zi emis cu această ocazie, cerea militarilor români: „Luând această comandă fac apel la devotamentul şi curajul vostru, şi în acest fel, cu toţii să ne îndeplinim măreaţa datorie ce ne impune iubirea de ţară şi drapel”. După ce, la data de 23 august, raportează domnitorului Carol I, comandantul armatei ruso-române de la Plevna (cea de Vest), la cartierul său aflat la Poradim, despre trecerea Dunării de către armata română, generalul Cernat a luat măsurile necesare pentru pregătirea şi angajarea acţiunilor militare de la Plevna. Ulterior, la data de 29 august, la punctul său de comandă localizat la Verbiţa a dat Ordinul de zi nr. 54 în care se consemna: „Mâine 30 august, Corpul de armată va da asaltul redutei mari…”, stabilind ordinea de bătaie pentru atac a Diviziei 3 (comandată de colonelul Gheorghe Angelescu) şi a Diviziei 4 Infanterie (comandată de colonelul Alexandru Angelescu), compunerea de luptă a acestora, modalitățile de acțiune şi obiectivele de atac, coodonarea modului de acţiune al infanteriei cu cel al artileriei, misiunile Diviziei de rezervă (comandată de colonelul Mihail Cristodulo Cerchez), misiunile cavaleriei române din organică, precum și regulile de angajare și de comportare pe câmpul de luptă. Ca urmare, cea de a treia bătălie a Plevnei dată de trupele ruso-române împotriva otomanilor, deşi a fost, de fapt, un semi-eşec, a reprezentat, pe de altă parte, un succes fără „drept de apel” pentru armata română, singurul succes militar aliat fiind, practic, cucerirea redutei Griviţa 1 de către trupele române şi capturarea a trei tunuri turceşti de calibru mare, „trofee” care n-au fost împărţite cu rușii, fiind aduse ulterior în România şi dispuse, conform ordinului domnitorului Carol I, la statuia lui Mihai-Bravul şi la garda Palatului domnesc. În raportul său redactat și transmis către prim-ministrul țării, I. C. Btătianu, generalul Alexandru Cernat menționa: „Subsemnatul m-am aflat la ora 12.30 la observatorul ales înaintea poziţiunii rezervelor, de unde puteam îmbrăţişa toate operaţiile…Trupele, în tot timpul acţiei, au dat probe de cel mai mare devotament şi abnegaţiune, s-au luptat ca nişte eroi. Moralul lor este excelent … Cu drept cuvânt ne putem mândri că am început a ne afirma în faţa Europei şi se pot convinge că românii sunt o naţie eroică.”
Ulterior, generalul Cernat a coordonat asaltul trupelor române împotriva redutei Griviţa 2, în Ordinul de zi nr. 57 din 5 septembrie precizând: „… toate bateriile de artilerie instalate în tranşeile deschise în apropiere de redută vor deschide focul asupra redutei. Bateriile de pe coamă ale Diviziei a 3-a vor combate bateriile inamice…La ora 11 dimineaţa focul bateriilor din jurul redutei vor înceta deodată şi se va da asaltul imediat de către trupele adunate în acest scop…”. Din păcate, asaltul trupelor române s-a încheiat atunci indecis, atacul fiind perceput ca având un rezultat negativ, ceea ce-l va determina pe generalul Cernat să susţină operaţia de învăluire şi de blocadă a Plevnei, operație mare care s-a încheiat cu cea de a patra bătălie a Plevnei, din 28 noiembrie, bătălie care a dus la capitularea armatei otomane comandată de Osman-Paşa. Capitularea Plevnei a însemnat pierderea unui punct strategic deosebit de important pentru comandamentul otoman în Balcani, forţele româno-ruse preluând ofensiva strategică pe întreg teatrul de operaţii. Concomitent, detaşamentul comandat de colonelul Slăniceanu a ocupat cetatea Rahova la data de 9 noiembrie, după ce, mai întâi, a fost „curăţată” de prezență militară turcească zona dintre râurile Vid şi Isker. Generalul Alexandru Cernat scria într-o telegramă pe care i-a trimis-o soţiei sale, Sevasta Cernat, la data de 9 decembrie 1877: „Ieri dormit la Plevna. Osman cu toată armata după o luptă de șase ore neputând trece liniile s-a predat. Armata română a fost de o mare bravură. Sunt vesel şi fericit de această mare victorie”. Pentru toată contribuția sa la conceperea, comanda și controlul trupelor române din Armata de Operații pe frontul anti-otoman, generalul Alexandru Cernat a fost avansat în grad la gradul de general de divizie, la 1 decembrie, pe front, iar Marele Duce Nicolae, comandantul trupelor ruse, într-un Ordin de zi de-al său, sublinia: „Exprim sincera mea recunoştinţă comandantului trupelor române ale corpului de împesurare, generalului Cernat, care a ştiut a face să pătrundă spiritul militar în trupe, ce prima oară luau parte la luptă, care a ştiut a le război la toate ostenelile vieţii militare, în împrejurările cele mai grele, care a ştiut a îndeplini până la capăt întreaga sarcină ce i se încredinţase”. Ulterior, la data de 10 decembrie 1877, Consiliul de război de la Poradim, desfăşurat cu participarea domnitorului Carol I, a împăratului Alexandru al II-lea, a Marelui Duce Nicolae, a generalului Cernat și a altor personalități implicate, a deliberat și decis o nouă misiune pentru Armata Română de Opwerații, adică blocarea şi cucerirea Cetăţii Vidin.
Între timp, devenit, din 5 decembrie 1877, șef al Marelui Cartier General, generalul Alexandru Cernat a condus nemijlocit această operaţie, avându-l în sprijin apropiat pe colonelul Ştefan Fălcoianu, un alt nume de referință din istoria artei militare românești din perioada istoriei moderne a țării noastre. Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 a fost ultima mare confruntare europeană a secolului al XIX-lea, în care au mai fost utilizate tactici datând din epoca napoleoniană. Generalizarea armamentului cu cadență mare de tragere și a celui automat, a explozibililor cu putere sporită de distrugere, a determinat schimbarea modului de ducere a acțiunilor de luptă.Noile regulamente militare introduse în ultimul deceniu al secolului prevedeau adoptarea unor formații de luptă mai suple și rarefiate, folosirea terenului pentru mascare, utilizarea unui echipament comod și puțin vizibil, menit să expună cât mai puțin soldatul pe câmpul de luptă. După încheierea Războiului de Independenţă, generalul Alexandru Cernat a fost numit şef al Statului Major General (1881-1882). A fost ales în Senat ca reprezentant în corpurile legiuitoare ale Colegiului I Galaţi, fiind implicat în politica ţării, fapt reflectat în proiectele de legi şi legile propuse pentru buna organizare a armatei, în conceptele de discursuri ţinute cu diferite ocazii.
Generalul Alexandru Cernat a fost trecut în retragere la data de 1 decembrie 1891 și a trecut la cele veșnice la data de 8 decembrie 1893, la Nisa, fiind înmormântat ulterior în cimitirul Bellu din Bucureşti. Merită menționat faptul că, în necrologul publicat de revista „România militară” se spunea: „Cu adâncă durere înregistrăm stingerea din viaţă a ilustului general de divizie Cernat Alexandru, fost comandant de căpetenie al armatei române în campania independenţei din 1877-1878, una din figurile cele mai blânde şi mai modeste care în acelaşi timp încarna pe şeful părinte. Pierderea sa este simţită nu numai de întreaga armată dar şi de întreaga ţară. Numele său va rămâne dar săpat în inima şi mintea generaţiilor prezente şi viitoare, iar istoria ţării îi va rezerva cuvenitul loc de onoare printre oamenii iluştri ai ţării”. Totodată, prețuindu-i amintirea, la catafalcul marelui oștean român, Dimitrie Sturdza, preşedintele liberalilor, spunea: „Modest şi simplu, plin de bunătate şi de iubire de ostaşi, plin de patriotism şi de abnegaţie în tot ce privea ţara şi neamul, generalul Cernat a fost totdeauna, de la gradul de soldat până la rangul superior de general comandant pe câmpul de război, bărbat al serviciului său, al datoriei sale. Generalul Cernat a rămas neclintit militarul drept şi disciplinat…generalul care se uita la armată ca la odorul cel mai nepreţuit al unui popor. Armata românească a pierdut un ostaş viteaz, un general care a condus-o la victorie. Eternă dar să fie memoria cetăţeanului Cernat, devotat patriei, devotat poporului, devotat naţiunii! Eternă dar să fie memoria generalului Cernat, ostaşul credincios steagului, credincios patriei, victorios pe câmpul de război al independenţei României”.
Totodată, mai merită amintit, în acest context, gestul prin care foştii săi subordonaţi au trimis telegrame de condoleanţe familiei generalului: „Ofiţerii Corpului 2 Armată se unesc cu mine pentru a exprima sentimente de o adâncă mâhnire prin pierderea vechiului lor comandant” (General Eracle Arion, comandantul Corpului 2 Armată, în războiul de independenţă fiind șeful artileriei din Marele Cartier General). Totodată, generalul Constantin Barozzi, comandantul Corpului 3 Armată menționa în depeșa sa de condoleanțe: „Eu şi toţi ofiţerii Corpului 3 Armată care am luat parte la războiul independenţei ne unim profund la durerea nereparabilei pierderi a soţului vostru și rugăm a primi condoleanţele noastre pentru valorosul nostru fost comandant”. Printre decoraţiile, ordinele şi medaliile cu care a fost onorat generalul Cernat s-au numărat: „Semnul onorific” de argint; „Semnul onorific” de aur (1876); „Virtutea militară” de aur (1877); „Steaua României” în grad de mare ofiţer; Medalia „Trecerea Dunării”; Medalia „Apărătorilor Independenţei”; Ordinul„Sf. Gheorghe” clasa a IV-a (din partea Rusiei, 1877); Ordinul „Sf. Ana”, clasa a II-a (din partea Rusiei) şi multe altele. Cordonul Marea Cruce a Spadelor. Crucea Sf. Gheorghe i-a fost acordată de marele duce Nicolae, comandantul suprem al armatei ruse, chiar pe câmpul de luptă în mod excepţional.
Câteva străzi poartă numele generalului, atât în Galați cât și-n București. E posibil să mai fie și-n alte orașe, dar nu am eu cunoștință despre aceasta!
Pe de altă parte mai menționez că, ridicat în memoria sa, monumentul dedicat generalului Alexandru Cernat, dezvelit în București în anul 1894, este creația sculptorului Ion Georgescu. Bustul cu o înălțime de 0,9 m este turnat în bronz, și îl înfățișează pe general în uniformă militară. Pe latura din față a piedestalului se află o placă din bronz bogat ornată cu elemente simbolice, constând din vulturi, arme și frunze de laur. Monumentul se află în curtea clădirii de pe strada Știrbei Vodă nr. 75, unde a funcționat Comandamentul Armei Geniului, în prezent sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Lucian Predescu, „Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri”, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999
Tucă, F., col. dr., Cociu, M., Chirea, F., dr. – „Bărbaţi ai datoriei–1877-1878. Mic dicţionar” – Ed. Militară, Bucureşti, 1979
Oroianu, T., Nicolescu, G., Dobrinescu, V.-F., Oşca, A., Nicolescu, A.,– „Şefii Statului Major General Român (1859 – 2000)” -, Editor Fundaţia General Ştefan Guşă , Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2001
Cornel Scafeş, Horia Şerbănescu, Corneliu Andonie, Ioan Scafeş – „Armata română în războiul de independenţă 1877-1878”– Ed. Sigma, Bucureşti, 2002
Ionela Nicolae – „Despre generalul de divizie Alexandru Cernat, şef al Statului Major General (1881-1882)” – în (colectiv) – „Statul Major General în arhitectura organismului militar românesc”. 1859-2009, Ed. CTEA, Bucureşti, 2009
Ion Mamina, Ion Bulei – „Guverne şi guvernanţi (1866-1916)” – Silex-Casă de Editură şi Impresariat S.R.L., Bucureşti, 1994, p. 180-181;
*** – „România în războiul de independenţă. 1877-1878” – Ed. Militară, Bucureşti, 1977
Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, „Oameni în memoria Galaţiului: aniversări 2008”, Galaţi, Axis Libri, 2009.
Petre Otu, „Efortul militar românesc pentru cauza independenței: Operaţiile armatei române la sudul Dunării”. În:„Revista de Istorie Militară”, nr. 1-2, 2007
https://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Cernat-Alexandru.-1774-1928.-Inv.-1135.pdf
https://galeriaportretelor.ro/item/alexandru-cernat-2/
https://www.agerpres.ro/documentare/2023/05/09/o-personalitate-pe-zi-generalul-si-omul-politic-alexandru-cernat–1103622
https://muzeulvirtual.ro/imagini/alexandru-cernat/
https://www.travellerinromania.com/fig/alexandru-cernat/
https://historia.ro/sectiune/general/batalia-de-la-plevna-un-test-important-pentru-636142.html
https://presagalati.ro/alexandru-cernat-comandantul-ostirii-romane-in-razboiul-de-independenta/
https://www.europeana.eu/es/item/9200461/oai_digitool_bibnat_ro_1106762
