Current track

Title

Artist


Alertă – fraude prin telefonul mobil

#Postat de on noiembrie 12, 2018

Atenție! Nu răspundeți la numere de telefon necunoscute și nici nu sunați înapoi dacă primiți doar clasicul ”bip” de la numere care au prefixuri internaționale sau similare cu cele din România, de genul +212604-864944/945/943/942, +4870202119, +2463610639. Riscați să vă fie epuizat creditul, în cazul în care dețineți cartelă preplătită, sau să vă treziți cu câteva sute de euro în plus la factura lunară, dacă aveți abonament.

În ultima perioadă, tot mai multe personae din zona Moldovei au fost apelate de astfel de numere fake, ale căror prefixuri sunt asociate cu țări precum Tunisia, Maroc, China.

Nu este o noutate, acest tip de fraude prin telefon sunt tot mai frecvente. Nu mai departe de primăvara acestui an, ANCOM, autoritatea de reglementare în comunicații, avertiza cu privire la asta: ”Ați fost apelați de numere necunoscute din străinătate cum ar fi din Albania (+355), Burundi (+257), Malawi (+265), Maroc (+212), Nigeria (+234), Tunisia (+216), Belarus (+375), Pakistan (+92) sau Estonia (+372)? Aveți mare grijă să nu sunați înapoi! Situația în care de la anumite numere se inițiază apeluri scurte cu scopul ca utilizatorii să sune înapoi, accesând astfel servicii cu suprataxă, ar putea reprezenta o fraudă. Dacă apelați, puteți rămâne fără credit sau, dacă aveți abonament, să înregistrați costuri suplimentare. În acest caz, vă puteți adresa Poliției, instituția responsabilă să ancheteze o posibilă fraudă”.

Specialiștii în securitate cibernetică atrag, însă, atenția că apelul poate veni din Africa de Sud, dar atacatorul poate să fie din SUA şi apelul să fie redirecţionat din Statele Unite către Africa de Sud şi apoi către România. Iar cei păcăliţi sunt buni de plată, fiindcă operatorul de telefonie nu are cum să îi despăgubească şi nici măcar poliţia nu îi poate ajuta. E aproape imposibil să dea de urma escrocilor: ”Sunt nişte infractori online, care subcontractează astfel de servicii, care le oferă posibiltiatea de a închiria numere de telefon din diverse locaţii din lume. Ei pot ataşa servicii cu suprataxa acelor numere de telefon”.

Asta se întâmplă pentru că pe piaţa neagră se vând baze de date cu sute de mii de contacte. Și foarte mulți își pun numărul de telefon pe rețelele de socializare. O soluție ar fi instalarea unor aplicații care identifică numerele de telefon și avertizează atunci când primiți un apel problemă. (V.B.)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *