Current track

Title

Artist


Alegerile locale în județul Neamț: Au fost înregistrate peste 20 de sesizări, 4 dosare penale și amenzi în valoare de 5.000 de lei aplicate de oamenii legii

#Postat de on septembrie 27, 2020

La nivelul judeţului Neamţ, procesul electoral s-a încheiat fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

Potrivit Poliției Neamț, au fost înregistrate 28 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, toate fiind verificate cu promptitudine.

Au fost constatate 4 fapte contravenționale pentru care s-au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 5.000 de lei și un avertisment scris.

De la începutul procesului electoral, polițiștii au întocmit 4 dosare penale privind infracţiuni electorale (tentativă la infracțiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, 2 – fraudă la vot).

Un alt dosar penal privind infracțiunea de fraudă la vot a fost întocmit de polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov, după ce un bărbat și-ar fi exercitat dreptul la vot deși nu figura pe listele permanente privind persoanele cu drept de vot.

Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.

De asemenea, forțele de ordine vor asigura securitatea transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale.

Le mulțumim cetățenilor care în timpul exercitării dreptului de vot au dat dovadă de responsabilitate şi au respectat prevederile în vigoare, au mai comunicat reprezentanții IPJ Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *