“Alcoolul este viață” pentru unii șoferi bârlădeni
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare.
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au depistat în trafic, pe bulevardul Republicii, din municipiului Bârlad, județul Vaslui un autovehicul înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul de 37 de ani, din comuna Banca, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1, din Codul Penal.
În noaptea de 17/18.11.2019, ora 00:38, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Paloda din mun. Bârlad, un autovehicul înmatriculat în București, condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Blăgești, județul Vaslui.
În uma verificărilor efectuate a rezultat faptul că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.
Polițiștii rutieri atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice: Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
Cristina Rădulescu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 
