Al doilea an de război: 1917

10 minute de istorie
11 august

După dezastrul de pe front și ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, Brătianu mută capitala României la Iași, unde se refugiază Regele și guvernul. Pe 24 decembrie 1916, alături de conservator-democrații lui Take Ionescu este format un guvern de unitatea națională. Dezastrul militar prevedea și un dezastru social și politic, țăranii lipsiți de orice motivație pentru luptă cu moralul la pământ și un sistem de vot care excludea țăranii din procesul electoral, fără o reformă agrară, nu aveau pentru ce să lupte. Astfel Brătianu face din reforma agrară și cea electorală principalul obiectiv de politică internă.

Revoluția rusă din martie 1917, care l-a răsturnat pe Țarul Nicolae al II-lea, a dat un imbold reformei. Posibilele repercusiuni ale revoluției asupra soldaților și țăranilor români au provocat o adevărată alarmă în cercurile guvernamentale. Sub presiunea evenimentelor, Regele a dat o proclamație către trupele sale, la 5 aprilie 1917, promițându-le pământ și drept de vot de îndată ce războiul avea să ia sfârșit. Acest gest a fost sprijinit atât de liberali, cât și de conservatori părea să aibă efectul dorit asupra moralului armatei. Legile promise au fost trecute rapid prin Parlament și câteva articole din constituție au fost amendate de rege. În plan extern guvernul a stabilit imediat relații cu guvernul provizoriu de la Petrograd.

Dacă a existat un moment în care, România, așa cum era ea după 1859 ar fi putut să dispară, anii 1916 și 1917 ar fi putut să facă posibil acest lucru: armata era în derivă, capitala ocupată, tezaurul la ruși și ar mai fi putut avea loc încă o evacuare din Moldova spre Nord-Est. Din acest momentul, personajul principal al narațiunii noastre, nu mai este vreun politician, diplomat sau rege, ci însuși „măria sa” țăranul român, străbunii noștri, care au luptat cu putere și credință, pentru țară, dinastie și viitor.                                                                                                               Sursa:pressone.ro
Reorganizarea armatei române trebuia încheiată până în iunie 1917, însă pierderile provocate de tifos, pierderile de cai, precum și lipsa armamentului trebuiau depășite înainte ca armata să poate spera la noi atacuri. Din fericire, efectul iernii dificile a slăbit și trupele germane și a stopat bătăliile care s-au rezumat la mici confruntări. Misiunea militară franceză, sosită în octombrie 1916 în România cu 1500 de persoane, incluzând aproape 300 de ofițeri, condusă de generalul Berthelot, a oferit pregătire de specialitate pentru folosirea noului armament. Berthelot a avut o influență mare asupra poporului dar și a Regelui și a reușit să cheme sub arme noi recruți, efectivele ajungând la 700.000 de soldați. Mari cantități de arme au sosit din Franța ceea ce a sporit puterea de foc. Fiecare pluton a fost asigurat cu două mitraliere ușoare și fiecare batalion cu opt mitraliere grele. S-au îmbunătățit și comunicațiile prin stabilirea legăturilor telegrafice între punctele de comandă și unitățile de pe front.

Sursa: pressone.ro

În iulie 1917, ostilitățile s-au reluat pe frontul din Moldova, armata română a trecut la ofensivă la 22 iulie împotriva forțelor austro-ungare lângă Mărăști. Atacul a fost gândit ca o parte a unui efort general aliat, atât pe frontul de Vest, cât și pe frontul de Est, cu scopul de a scoate Puterile Centrale din război. Scopul imediat al atacului românesc de la Mărăști a fost acela de a ocupa Valea Putnei la 10 km către vest, pentru a preîntâmpina o preconizată ofensivă inamică și de sparge unitatea celor două armate inamice. Totuși generalul Averescu a oprit ofensiva, deoarece în Galiția situația s-a degradat iar transferarea trupelor ruse înspre nord și prăbușirea moralului și lipsa disciplinei printre ruși i-au convins pe comandanții români să fie prudenți. De altfel guvernul provizoriu rus a ordonat soldaților săi retragerea. În schimb von Mackensen a hotărât o ofensivă pe două direcții, prima de la sud spre nord, de-a lungul Văii Siretului, iar a doua de la vest spre est, centrată pe Valea Oituzului. În opinia istoricului Adrian Cioroioanu: Victoria de la Mărăști, de sub comanda generalului Averescu a fost importantă pentru că ea reprezenta prima noastră tresărire de orgoliu din cursul anului 1917. Această victorie a ridicat moralul armatei noastre care vedea că inamicul poate da înapoi, poate fugi din luptă sau poate fi zdrobit cu artileria.

Generalul von Mackensen le spunerea ofițerilor săi că se vor revedea peste două săptămâni la Iași.
Bătălia de la Mărășești a fost condusă de generalul Eremia Grigorescu. Atacul german a început pe 6 august în apropriere de Mărășești, și i-a făcut pe ruși să se retragă. S-au dat atacuri la baionetă, pe o căldură de aproape greu de suportat. Pe 8 august germanii au atacat pe linia Focșani- Mărășești dar românii și rușii au rezistat. Bătălia care nu s-a comparat cu nimic ca ferocitate cu luptele de uzură de pe Frontul de Vest, a atins apogeul pe 19 august, când forțele române au oprit efectiv înaintarea germanilor. Din acel moment, până la 3 septembrie, când Mackensen a ordonat să se pună capăt ofensivei, acțiunea s-a limitat la ciocniri cu caracter local. Armata germană fusese capabilă să avanseze 6-7 km, de-a lungul unui front de 30 km, dar cu pierderi grele și fără să-și atingă vreun obiectiv major. Pierderile sale în morți, răniți și dispăruți s-au ridicat la circa 60.000 de oameni, față de 27.000 de oameni înregistrate de armata română. Românii puteau astfel să-și clameze victoria în cea mai importantă bătălie pe care o duseseră în 1917.

Am să închei astăzi, cu versurile unei poezii, despre care se zice că a fost găsită în ranița unui soldat, în Primul Război Mondial.
Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie !
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!

Sursa: Anastasie Iordache, Istoria Românilor, vol. VIII, Ed. Enciclopedică, București, 2003
Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2017
Prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, Emisiunea „5 minute de istorie” TVR România.