Current track

Title

Artist


Ajutorul pentru încălzirea locuinței a fost majorat la 800 de lei

#Postat de on noiembrie 29, 2020

Vești bune pentru români. Nivelul maxim de venituri până la care persoanele vulnerabile primesc ajutor pentru încălzirea locuinței a fost majorat la 800 de lei.

Astfel, persoanele care vor avea nevoie de un astfel de ajutor vor putea primi bani de la stat pentru a avea căldură acasă. Modificarea vine cu un plus de 50 de lei, având în vedere că înainte beneficiul social era de 750 de lei.  
„Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se își încălzesc locuințele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri și puțin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat”, informează Ministerul Muncii și Protecției Sociale.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *