Current track

Title

Artist


Ajunul Anului Nou 2020. Tradiții și obiceiuri la români de Anul Nou

#Postat de on decembrie 31, 2020

Un obiect vestimentar roşu, bani în buzunar, vâsc, masa îmbelşugată, dar fără carne de pasăre, mersul cu Pluguşorul şi Sorcova se numără între superstiţiile şi obiceiurile românilor la trecerea dintre ani.

Superstiţiile spun că Anul Nou trebuie întâmpinat alături de familie şi prieteni, iar pentru ca în următoarele 12 luni să fim sănătoşi să dansăm în aer liber.   Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului aducătoare de fertilitate şi Umblatul cu Sorcova pentru a transmite sănătate şi tinereţe celor colindaţi marchează datina românească la trecerea dintre ani.
 Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou

Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal. Trupul pâinii va trăi identic în fiecare dintre actorii şi martorii ritului”, scrie Şerban Anghelescu în „Sărbători de iarnă”.

Pentru atragerea norocului, se consideră că este bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, dar şi struguri şi smochine, pentru belşug.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *