Marea Adunare Națională de la Blaj – 3/15–5/17 mai 1848

Adunarea Națională de la Blaj, desfășurată între 3/15 și 5/17 mai 1848, a reprezentat unul dintre cele mai importante momente ale Revoluției de la 1848 în Transilvania, fiind forumul în care românii transilvăneni și-au exprimat revendicările politice, naționale, sociale și religioase. Scopul principal al adunării a fost afirmarea drepturilor egale pentru români în raport cu celelalte națiuni conlocuitoare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adunarea_Națională_de_la_Blaj#/media/Fișier:Blaj1848.jpg

Guvernul maghiar nu a interzis oficial organizarea adunării, dar a încercat s-o saboteze, propunând organizarea a două întruniri separate: una pentru ortodocși (la Sibiu), alta pentru greco-catolici (la Blaj). Episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni au ignorat aceste directive și au decis convocarea unei singure adunări românești, la Blaj. Mii de români au început să sosească din toate colțurile Transilvaniei încă din 12 mai.

La 15 mai, pe un câmp din apropierea Catedralei din Blaj – numit ulterior „Câmpia Libertății” – s-au adunat aproximativ 40.000 de români. După un serviciu religios și discursuri introductive, a fost ales conducerea adunării: episcopii Șaguna și Lemeni ca președinți, Simion Bărnuțiu și George Barițiu ca vicepreședinți, iar printre secretari s-au numărat Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian și Ioan Popasu.

Hotărârile adoptate:

1. Proclamarea națiunii române ca națiune de sine stătătoare, egală în drepturi cu celelalte națiuni din Transilvania.
2. Depunerea jurământului de credință față de împăratul austriac Ferdinand I, subliniind loialitatea românilor față de casa de Habsburg.
3. Protest față de unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără acordul națiunii române.
4. Cererea desființării iobăgiei fără despăgubire, alături de alte revendicări sociale și economice.
5. Recunoașterea limbii române în administrație, justiție, armată și învățământ.
6. Cererea unei adunări naționale anuale și a libertății presei, de întrunire și a cuvântului.
7. Înființarea unei universități românești, a școlilor naționale și a unui sinod bisericesc.
8. Înarmarea poporului român prin formarea unei gărzi naționale române cu ofițeri proprii.

Jurământul național a fost depus de întreaga adunare, sub steagul imperial și sub drapelele naționale românești, exprimând angajamentul românilor față de libertate, egalitate și drepturi naționale.

După adunare, au fost alese două delegații: una condusă de Șaguna, trimisă la Viena pentru a prezenta cererile împăratului, și alta condusă de Lemeni, destinată autorităților din Cluj. S-a constituit și un Comitet Național Permanent cu sediul la Sibiu, condus de Șaguna, având ca vicepreședinte pe Bărnuțiu.

În încheierea adunării, s-a propus ridicarea unui monument pe Câmpia Libertății. Adunarea s-a încheiat în mod pașnic și organizat, fiind remarcată de autoritățile austriece pentru disciplina exemplară a participanților.