Current track

Title

Artist


Activitatea polițiștilor de imigrări din Vaslui, în anul 2021

#Postat de on ianuarie 25, 2022

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) este o structură de specialitate a administrației publice centrale din România, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. A fost înființat în anul 2012 prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări în vederea prevenirii și combaterii imigrației ilegale. Inspectoratul General pentru Imigrări informează, că au fost simplificate procedurile de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini şi europeni, astfel că, începând cu 1 ianuarie 2022, la solicitarea acordării sau prelungirii dreptului de şedere sau de rezidenţă, sau emiterea avizului de angajare nu mai sunt necesare copii ale unor documente.

 ,,Începând cu data de 1 ianuarie 2022, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări nu vor mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de şedere sau de rezidenţă, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetăţeanului român/ străin eliberat de autorităţile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituţiei de formare profesională şi actul constitutiv al organizaţiei. De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societăţii comerciale, actelor constitutive ale societăţii comerciale, hotărârii judecătoreşti de înfiinţare, certificatului cu înscrierile de menţiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizaţiei de funcţionare şi avizului tehnic de specialitate”.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Vaslui, în cursul anului 2021,au asigurat managementul șederii şi rezidenţei, pe raza județului, pentru 607 de persoane, dintre care 472 străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia, China şi 135de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia, Bulgariaşi Spania.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 3 invitații depuse pentru străini dinIrak și Pakistanși 4 cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei pentru cetățeni din Belarus și Muntenegru.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 752 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, în calitate de lucrători permanenţi, majoritatea străinilor provenind din Republica Moldova, Bangladesh, Sri Lanka și Nepal. Dintre acestea 742 de cereri au fost avizate pozitiv, iar 10 cereri au fost respinse.
De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 278permise de ședere, dintre care 270 pentru ședere temporară și 8 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 35 de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.
  Au fost depistați 33 străini în situații ilegale, pt care au fost emise17 decizii de returnare.
Polițiștii de imigrări au aplicat37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

 Sursa: BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI VASLUI/25.01.2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *