Current track

Title

Artist


Acțiune pentru combaterea consumului de alcool în Neamț. Au fost aplicate amenzi de peste 8.000 de lei

#Postat de on mai 25, 2020

Acțiune pentru combaterea consumului de alcool în Neamț. Au fost aplicate amenzi de peste 8.000 de lei

Polițiștii nemțeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor de vehicule. La data de 23 mai a.c., în intervalul orar 18.00 – 24.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Gîrcina, Săvinești și Ștefan cel Mare au verificat respectarea normelor legale care reglementează circulația pe drumurile publice.

,,În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 33 conform OUG nr. 195/2002, o sancțiune conform Legii nr. 55/2020 și o sancțiune conform Legii nr. 61/1991. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de polițiști este de peste 8.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 9 de permise de conducere, dintre care 5 pentru alcool, 3 pentru nerespectarea  regimului legal de viteză și 1 pentru alte abateri.

Au fost constatate 7 infracțiuni la regimul rutier pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 4 pentru alte infracțiuni.”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

foto cu caracter ilustrativ


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *