În urma unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, o persoană a ajuns la spital, iar alta a avut un atac de panică (Foto)
#Postat de Carmen Vintu on iunie 4, 2023
În această dimineață, începând cu ora 05:20, pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea, deblocarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, vis-a-vis de benzinăria MOL.


În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.


La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, într-unul dintre acestea fiind găsită o victimă blocată.

Accident rutier produs în municipiul Vaslui

Concomitent cu manevrele pentru deblocare efectuate de pompierii militari, doi membri ai echipajului ambulanței SMURD TIM acordau primul ajutor bărbatului în vârstă de 56 ani. După deblocare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. O a doua persoană a suferit un atac de panică, paramedicii acordându-i primul ajutor.
Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
”Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști vasluieni”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Sursa: ISU Vaslui/4 iunie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/stirile-pozitive-4-iunie-2023/
Jurnal FM 