Accident rutier în Neamț! O familie a ajuns de urgență la spital (FOTO)
#Postat de ASM Agency on iulie 6, 2019
Accident rutier în Neamț! O familie a ajuns de urgență la spital (FOTO)
În această dimineață, în jurul orei 07:00 pompierii nemțeni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Zănești. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a 4 persoane.
Conform ISU Neamț, o mașină a intrat într-un șanț.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. S-a deplasat și o ambulanță cu medic de la Serviciul Judetean de Ambulanță Neamț.
În autoturism era o familie formată din 4 persoane, 2 adulți și 2 copii.
Cele 4 victime au fost transportate la spital. Este vorba despre un băiat de 12 ani, o fată de 22 ani și părinții acestora, precizează cei de la ISU Neamț.