Accident rutier în Neamț. Două femei au ajuns de urgență la spital
#Postat de ASM Agency on iulie 22, 2019
Accident rutier în Neamț. Două femei au ajuns de urgență la spital
În această dimineață, în jurul orei 10:00, a avut loc un accident rutier între două autoturisme, în localitatea Piatra Şoimului – Luminiş, din judeţul Piatra-Neamţ.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a reieșit că, în timp ce o femeie de 55 de ani, conducea un autoturism pe DJ 156 E, în localitatea Piatra Șoimului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 45 de ani, din Borlești, care circula din sens opus.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto din Piatra Șoimului și a unei alte femei de 64 de ani, din aceeași localitate, pasageră în același autoturism, care au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Jurnal FM 