Accident rutier în localitatea Pușcași, comuna Pușcași, cu trei autovehicule implicate (Foto)
#Postat de Carmen Vintu on mai 5, 2023
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o autospecială pentru descarcerare grea, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurare măsuri PSI, descarcerarea/deblocarea eventualelor victime, evaluarea și acordarea primului ajutor persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe DN 2F, în raza localității Pușcași, comuna Pușcași.
Din primele informații, în accident sunt implicate trei autovehicule în care s-ar afla șase persoane.



Update:
Echipajele de pompieri au ajuns la locul unde s-a produs accidentul. Au fost găsite trei autoturisme avariate, două dintre acestea fiind în afara părții carosabile. În cele trei autoturisme se aflau șase persoane. Acestea au fost evaluate, iar două victime necesitau îngrijiri medicale. Victimele primesc ajutor medical în ambulanțele SMURD.
Acțiunea este în desfășurare.





Finalizare intervenție:
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare grea, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe DN 2F, în raza localității Pușcași, comuna Pușcași.
În accident au fost implicate trei autovehicule în care se aflau șase persoane.

Accident rutier în localitatea Pușcași

Accident rutier în localitatea Pușcași



La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite trei autoturisme avariate, două dintre acestea aflându-se în afara părții carosabile. Persoanele implicate în accident au fost evaluate, iar două victime au necesitat îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, doar o victimă a fost de acord să fie transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Femeia în vârstă de 23 ani este transportată la spital, aceasta fiind diagnosticată cu politraumatisme în urma unui accident rutier.
Sursa: ISU Vaslui, plt. adj Marius Stanciu
Jurnal FM 