Accident rutier cu victime pe DC51 Pildeşti. O maşină s-a răsturnat
#Postat de Manuela Ursache on aprilie 16, 2019
Accident rutier cu victime pe DC51 Pildeşti. O maşină s-a răsturnat
Un accident rutier a avut loc astăzi pe DC51, în jurul orei 12:38, între localităţile Pildeşti – Simioneşti, unde 1 autoturism a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe un teren agricol.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri din Piatra Neamţ cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi cu o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, la locul evenimentului s-a mai deplasat şi o ambulanţă SAJ.
,,Din cercetările efectuate de colegii din cadrul Biroului Rutier Roman a rezultat faptul ca un bărbat de 51 de ani, din Săbăoani, a condus un auto pe DC51, din direcţia Pildești – Simionești, iar pe un sector de drum în aliniament ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă si s-a răsturnat pe un teren agricol. Din impact a rezultat vătămarea corporală a acestuia, dar şi a unei femei (soţia), pasagera în autoturism, ambilor fiindu-le acordate îngrijiri medicale de specialitate. Din cauza leziunilor suferite, până în acest moment nu a fost posibilă testarea alcoolscopică a conducătorului auto, cercetările în cauză fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Jurnal de Neamţ