Current track

Title

Artist


Accident pe DN15 Pângărați, traficul rutier a fost oprit

#Postat de on iunie 25, 2023

Pompierii intervin la un eveniment rutier pe DN 15, în comuna Pângărați, unde sunt implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane. ”La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Piatra Neamț. În urma evenimentului rutier, șase persoane, din care un minor, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra Neamț”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S U. Neamț. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în evenimentului rutier.

Sursa: ISU Neamț

 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce ”un bărbat, de 79 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism în localitatea Pângărați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 31 de ani, din județul Constanța. Un alt autoturism ce se deplasa din sens opus ar fi reușit să evite impactul, acesta prezentând doar avarii.  În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a patru pasageri cu vârste cuprinse între 7 și 78 de ani din ambele autoturisme. Cei doi conducători auto, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *