Accident mortal pe DN15, 2 morți
#Postat de JurnalFM on octombrie 22, 2023
Un motociclist din Gârcina și pasagera unui autoturism, din Piatra Neamț, au murit în urma unui accident rutier înregistrat pe raza orașului Bicaz, chiar în fața spitalului orășenesc. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bicaz, Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM și S.A.J. Neamț.


Sursa: I.P.J. Neamț
”Echipajele de la S.A.J. și S.V.S.U. Bicaz au scos cele două persoane ce se aflau din autoturism, una în stare de inconștiență și una conștientă. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare pentru motociclist și pentru pasagerul din autoturism. Din păcate, cele două victime, o femeie de aproximativ 66 de ani și un bărbat de aproximativ 35 de ani (motociclist) nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora. Conducătorul autoturismului a fost preluat de un echipaj S.A.J. și transportat la UPU Piatra Neamț”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, ”între un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 73 de ani și o motocicletă condusă de un bărbat de 35 de ani, ar fi avut loc un impact. Șofeul autoturismului având direcția de mers Hangu – Bicaz, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcție de mers pentru a intra într-o parcare fără a acorda prioritate de trecere motocicletei, ce circula din sensul opus. Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei pasagere din autoturism, în vârstă de 66 de ani și a conducătorului motocicletei în cauză. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa si vătămare corporală din culpă”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamț. .
Jurnal FM 