Current track

Title

Artist


Accident mortal la Borlești

#Postat de on aprilie 12, 2023

Săptămâna Mare aduce doliu într-o familie din județul Neamț. Șapte persoane au fost victimele unui accident rutier înregistrat pe DJ 156 A pe raza localității Borlești. Forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov , o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD TIM și EPA, dar și S.A.J. Piatra Neamț au intevenit la fața locului. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. Două persoane au rămas încarcerate.

”Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea celor două victime, ambele pasagere in același autoturism. Una dintre victime a fost scoasă din autoturism in stare de inconștiență. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. Din păcate, femeia de 67 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia. Alte patru persoane, ce necesitau îngrijiri medicale de specialitate, au fost preluate și transportate la UPU Piatra Neamț de echipajele SMURD și S.A.J Neamț. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a transmis Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.  ”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Borlești, conducea un autoturism pe Drumul Județean 156A, în Borlești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 64 ani, ce s-ar fi aflat staționat în vederea efectuării manevrei de viraj la stânga.  Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unei femei de 67 de ani și rănirea altor patru persoane. Este vorba despre conducătoarea auto de 64 de ani și alte trei pasagere cu vârste de 60 ani – Borlești, 62 ani – Ruseni și 74 – Ruseni,  din același autoturism”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Sursa: I.S.U. Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *