Current track

Title

Artist


Accident grav în Neamț. Șoferul era băut (Foto)

#Postat de on august 25, 2022

Joi, 25 august, în jurul orei 01:30, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 15 D, la ieșirea din comuna Girov. Un autoturism, în care se aflau patru persoane, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Foto: ISU Neamț

La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Piatra Neamț.


„La sosirea forțelor de intervenție o persoană, pasager în autoturism, era încarcerată iar celelalte trei persoane erau evacuate.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea unui bărbat în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD TIM și transportat la UPU Piatra Neamț.
Alte două persoane, conducătorul auto (33 ani) și un pasager (54 ani) au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra Neamț”, a pecizat ISU Neamț.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 33 de ani, din Siliștea, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și răsturnându-se pe cupola autoturismului.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două persoane de 26, respectiv 54 de ani, pasageri în autoturismul în cauză .

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, informează IPJ Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *