Accident de tren în comuna Grivița, județul Vaslui.
Duminică, 20 Ianuarie, o mașină a fost lovită de un tren.
Evenimentul s-a petrecut în comuna vasluiană Grivița.
Trenul Regio 15414 circula pe ruta Bârlad – Galaţi, la fața locului au fost trimise două mașini aparținând Serviciului de Ambulanţă şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă a celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.
În urma acestui inccident un tânăr în vârstă de 30 de ani, de origine marocană a fost transportat la spitalul de urgență “ Elena Beldiman” din Bârlad.
La această oră polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ce au condus la producerea accidentul.