Accident cu victime la Humulești. O tânără și un copil au fost transportați la spital
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 19, 2022
Luni, 19 decembrie, la ora 13:15, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în localitatea Humulești din orașul Târgu Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane.
Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele implicate în evenimentul rutier s-au autoevacuat.
Două persoane, o femeie de 21 de ani și un copil de 3 ani, pasageri într-unul dintre autoturisme, au fost preluați de echipajul SMURD și transportate la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare, acroșând un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 49 de ani și a altor două persoane cu vârste de 3 respectiv 21 de ani, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 24 de ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, informează IPJ Neamț.
Jurnal FM 