A pierdut controlul și s-a oprit pe cupolă
#Postat de JurnalFM on iunie 13, 2023
Doi bătrâni în vârstă de 74 de, respectiv 70 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN15, în afara localității Poiana Teiului. Pompierii militari au intervenit după producerea unui accident rutier în localitatea Călugăreni. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului și S.A.J. Târgu Neamț. ”Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă. Până la sosirea forțelor de intervenție, din interiorul autoturismului s-au autoevacuat 2 persoane, un bărbat de 75 de ani și o femeie de 70 de ani. Ambele persoane au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior femeia fiind transportată la CPU Târgu Neamț”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că, ”în timp ce un bărbat, de 74 de ani, din județul Galați conducea un autoturism, în afara localității Poiana-Teiului, pe un sector de drum în curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe cupolă. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat insp. Ramona Ciofu.

Jurnal FM 