Current track

Title

Artist


A lovit un pieton, a fugit și acum este reținut pentru ucidere din culpă

#Postat de on decembrie 11, 2023

Un bărbatul din Suceava a fost reținut de polițiști după ce, în urma anchetei, s-a constat că a accidentat un bărbat din Secuienii Noi și a fugit de la locul faptei. De Sf. Nicolae, în jurul orei 18.42, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Secuienii Noi, se află o persoană căzută pe partea carosabilă, posibil victima unui eveniment rutier. ”Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Secuienii Noi. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, iar la data de 7 decembrie, cadrele medicale au declarat decesul acestuia. În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în accident a fost implicat ansamblul de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative”, a precizat Ramona Ciofu, reprezentant I.P.J. Neamț.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *