Current track

Title

Artist


A fost identificată persoană găsită decedată în râul Moldova

#Postat de on ianuarie 22, 2023

Este vorba despre adolescentul de 18 ani, dat dispărut de familie, pe 8 decembrie 2022. Atunci, băiatul a plecat să își conducă prietena la o unitate școlară din municipiul Roman, după care nu a mai fost văzut. Polițiștii au fost anunțați de dispariție chiar de fratele băiatului, un minor de 17 ani, din județul Iași. La momentul respectiv, Dionisie Iamandi era îmbrăcat cu o bluză de culoare neagră, geacă de culoare neagră, pantaloni de culoare negru, fiind încălțat cu pantofi de culoare albastru.

Sursa: I.P.J. Neamț

Sâmbătă, pompierii militari au fost sesizați de un localnic, prin apel la 112, să intervină pentru degajarea unei persoane din râul Moldova, în municipiul Roman. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o ambulanță SMURD TIM, un autoturism de serviciu și o barcă. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au demarat imediat cercetările pentru identificarea persoanei decedate.  ”Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Continue reading