Current track

Title

Artist


De ziua lor, jandarmii nemțeni sunt la datorie (FOTO)

#Postat de on aprilie 3, 2020

De ziua lor, jandarmii nemțeni sunt la datorie (FOTO)

Jandarmeria Română aniversează astăzi 170 de ani de existență în slujba legii și ordinii, 3 aprilie 1850 reprezentând data care marchează ,,nașterea” instituției, în urma semnării ,,Legiuirii pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” de către domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica.

Au trecut 170 de ani în care jandarmii și-au făcut datoria cu patriotism și demnitate, chiar dacă vremurile nu au fost întotdeauna prielnice nici pentru instituție, nici pentru militarii care au îmbrăcat ținuta bleu-jandarm.

Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi este unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer, de 170 de ani, să îl jucăm – garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii.

Dacă până acum am sărbătorit de fiecare dată ziua Armei în mijlocul cetățenilor, am fost în spațiul public împreună cu copiii pentru a le arăta din tainele acestei frumoase meserii și ne-am bucurat să fim alături de cei pe care avem misiunea să-i protejăm zilnic, anul acesta, sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române facându-ne datoria cu profesionalism și responsabilitate, seriozitate și implicare, conștienți fiind că îndeplinirea tuturor misiunilor încredințate își va aduce aportul la realizarea celui mai important deziderat – SIGURANȚA CETĂȚEANULUI.

 

Cu ocazia zilei Armei, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, cinci ofițeri și nouă subofițeri.

 

Vom păstra doar în suflet bucuria acestui moment aniversar, contribuind cu întreg efectivul disponibil la misiunile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I și autorități publice implicate în acest efort comun.

 

LA MULȚI ANI, JANDARMERIA ROMÂNĂ!

 

Sursa: Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț

Articolul De ziua lor, jandarmii nemțeni sunt la datorie (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.


De ziua lor, jandarmii nemțeni sunt la datorie (FOTO) was first posted on aprilie 3, 2020 at 11:07 am.
©2020 „Jurnal de Neamt„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com