O femeie a încercat să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etaj (Foto-Video)
#Postat de Antoniu Lovin on iunie 14, 2021
Mobilizare de forțe pe Bulevardul Decebal, din Piatra Neamț, unde o femeie a încercat să încheie socotelile cu viața, aruncându-se de la etaj.

Pompierii militari și poliția au intervenit însă prompt, iar femeia nu a apucat să își ducă planul la capăt.

Martorii spun că aceasta ar fi ieșit pe balcon, și după ce a aruncat cu câteva obiecte din casă în stradă, a amenințat că va sări.

Din primele informații, se pare că polițiștii au reușit să o oprească la timp.
Vom reveni cu amănunte.
VIDEO
UPDATE
„Astăzi, polițiștii din municipiul Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că o persoană amenință că se aruncă de la geamul unui apartament aflat la etajul al patrulea.
Polițiștii, împreună cu lucrătorii ISU, au intervenit de urgență la adresa respectivă și au constatat că o femeie de 60 de ani, din Piatra Neamț care ar fi amenințat cu acte de suicid, se afla în interiorul locuinței, fiind convinsă de membrii familiei să renunțe la intenția sa.
În urma intervenției starea de pericol a fost aplanată, femeia fiind transportată la spital în vederea evaluării stării de sănătate, fiind în afara oricărui pericol”, comunică IPJ Neamț.
Jurnal FM 