Unitățile medicale din județul Neamț s-au mobilizat
#Postat de JurnalFM on martie 23, 2020
Unitățile medicale din județul Neamț s-au mobilizat
Luni, 23 martie 2020, Prefectul Județului Neamț, George Lazăr a convocat pe domnul presedinte dr. Köszeghi Iosif, al Colegiului Medicilor din Neamț, pe doamna Stejar Ana Maria, președinte a Colegiului Farmaciștilor din Neamț, alături de președintele Ordinul Asistenților Medicali Neamț, Puiu Sârbu cu scopul de a discuta aspecte legate de pandemia Covid-19 și măsurile ce se impun în această perioadă.

Potrivit Prefecturii Neamț, George Lazăr a primit asigurări din partea doamnei președinte Stejar Ana Maria că farmaciile sunt în program normal de lucru și au stocuri suficiente, atât pentru cazuistica generală, pentru eliberarea rețetelor și în același timp se fac eforturi pentru a se asigura stocuri de măști, dezinfectanți și ale materiale de igienă. Atât domnul dr. Köszeghi Iosif, cât și domnul Puiu Sârbu au oferit asigurări că personalul medical este în prima linie în această perioadă și oferă suport medical.
Instituția Prefectului – județul Neamț alături de reprezentanții de astăzi transmit câteva recomandări pentru cetățeni:
În această perioadă ducem o luptă extrem de solicitantă din toate punctele de vedere, care va testa curajul, calmul, răbdarea, cât și încrederea în sistemul medical. Bătălia este grea pentru toți factorii implicați, atât pentru profesioniștii din sistemul medical, cât și pentru cetățeni. Să nu uităm că personalul medical e format tot din oameni, motiv pentru care solicităm respectarea declarațiilor, precum și a tuturor instrucțiunilor transmise pentru a evita îmbolnăvirea cadrelor medicale. Vă rugăm pe dumneavoastră, cetățenii, să fiți atenți! Pentru că astfel nu vor fi resurse umane pentru a trata urgențele, dar nici pe ceilalți bolnavi aflati în spital cu alte afecțiuni. Cadrele medicale dovedesc, acum mai mult ca oricând, foarte multă responsabilitate, dar trebuie să fie protejați în fața riscurilor la care sunt expuși. Aceștia au demonstrat mereu că sunt adevărați profesioniști.
Vă încurajăm să folosiți informații din surse sigure, actualizate și să respectați măsurile impuse de Ministerul Sănătății și ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.’’
Conform sursei citate, tot astăzi, prefectul județului Neamț a avut întâlnire la ora 11:00 cu managerii spitalelor din judetul Neamt, alături de Radu Firăstrău, noul manager al Direcției de Sănătate Publică Neamțîntâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre stocurile de materiale, cât și despre necesarul de echipamente medicale în contextul intenției de a transforma Spitalul Municipal de Urgență Roman într-o unitate medicală unde se vor trata infecțiile cu noul COVID-19 din județul Neamț, și doar în cazuri grave pacienții se vor transfera către unitățile medicale din Iași.
Informații furnizate de Instituția Prefectului Județului Neamț
Articolul Unitățile medicale din județul Neamț s-au mobilizat apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Jurnal FM 